S-a lansat primul program experienţial în finanţe dedicat finanţiştilor, în urma unei investiţii de 12.000 euro
Comunicat de presă – 12 septembrie 2023
Ioana Arsenie, profesionistînfinanţe cu o experiență de peste 20 de ani în roluri strategice, board advisor și fondatoarea Trusted Advisor & Trusted App, anunţă lansarea primului program experienţial în finanţe din România, De la Contabil la CFO, dedicat profesioniştilor în domeniu, dar și antreprenorilor și managerilor.
De la Contabil la CFO este un program care propune o structură interdisciplinară, de lucrupe 4 piloni: Dezvoltare competenţe şi abilităţi Tehnice – Platforma ContabilCFO.ro, Facilitare şi Mentorat, Dezvoltare Personală, Mindset, Lifestyle, Comunitate şi Network şi care se adresează acelor manageri sau profesionişti în finanţe cu potenţial dar care nu cunosc etapele ascensiunii în cariera lor de finanţe sau care ocupă roluri de top de puţin timp şi au nevoie de un ghidaj personalizat, aparte de suportul standard oferit de către organizaţie.
„Profesioniştii contabili trebuie să îşi câştige locul la masa strategică, într-un moment în care comoditizarea profesiei este vizibilă. Acest lucru se poate face doar dacă avem expertiză globală şi puncte de vedere generate din business, cu impact argumentat în afaceri. Mai mult, această expertiză presupune leadership, structură, gândire sistemică şi nu poate fi câştigată prin predare clasică şi cursuri în powerpoint”, declară Ioana Arsenie, fondatoarea Trusted Advisor Strategy & Finance şi creatoarea programului De la Contabil la CFO.
La acest moment, investiţia iniţială a produsului de training experienţial se ridică în jurul sumei de 12.000 euro şi reprezintă acoperirea procesului de cercetare, dezvoltarea şi implementarea conceptului, a materialelor de curs, a elementelor de grafică, a componentei tehnologice, suport IT şi marketing.
Programul se întinde pe parcursul unui an de zile şi începe cu derularea diagnozei de profil pentru fiecare participant şi continuă cu un plan de acţiune personalizat, în funcţie de obiectivele iniţiale. Pe parcursul anului de perfecţionare, participanţii vor avea la dispoziţie conţinut tehnic, pentru dezvoltarea abilităţilor hard-skills, la care se adaugă întâlnirile săptămânale de facilitare şi de mentorat cu Ioana Arsenie şi invitaţii săi. Totodată, cursanţii programului vor avea ocazia să facă schimb de experienţă cu ceilalţi colegi înscrişi, să deruleze diferite studii de caz şi analize şi să prezinte teme şi aplicaţii individuale.
Cursanţii programului De la Contabil la CFO sunt angajaţii din departamentele financiar-contabile din companiile din România care targetează roluri strategice: CFO, FBP, CVO sau chiar CEO, experţii/antreprenorii în consultanţă care au nevoie de o direcţie pentru administrarea performantă a afacerii, crearea de produse noi, scalare, sau antreprenorii care vor să îşi crească afacerile printr-o mai bună gestiune a finanţelor şi o înţelegere mai exactă a impactului deciziilor în rezultatele financiare.
Printre companiile participante la prima ediţie a programului De la Contabil la CFO by Ioana Arsenie se numără companii multinaţionale sau antreprenoriale, din domenii precum: automotive, transporturi, producţie alimentară, IT&C, consultanţă financiar-contabilă, banking, pharma. Programul a atras interesul profesioniştilor din toată ţara, întrucât majoritatea cursanţilor activează în afara Capitalei, în Cluj, Constanţa, Craiova, Timişoara, Oradea, etc.
Programul De la Contabil la CFO vine cu o oferă de early-booking în valoare de 1.500 euro până la data de 30 septembrie. Urmând ca de la 1 octombrie 2023, costul să fie cel standard 2.200 euro per participant. Pentru mai multe persoane înscrise din aceeaşi companie, se oferă un discount cuprins între 7 – 12%.
Despre Programul De la Contabil la CFO
De la Contabil la CFO este un produs inovativ pentru că oferă cadrul pentru dezvoltare experienţială a profesioniştilor din domeniul financiar şi facilitează o transformare profundă şi integrată la nivel personal şi profesional. Este unicul program pragmatic de acest tip din România, facilitat de Ioana Arsenie – expert cu peste 20 ani în roluri de top, membru în board și autor a numeroase studii, analize și opinii dedicate în principal IMM-urilor, în slujba cărora activează prin propriul cabinet de consultanţă din 2015. Ioana Arsenie este un strateg financiar care lucrează cu companii precum Timac sau Ruris.
Pentru detalii despre Programul De la Contabil la CFO, accesează https://www.contabilcfo.ro