STUDIU| 2 din 5 antreprenori români vor Internaţionalizare ca următoarea etapă de dezvoltare a afacerii

  • de

Trusted Advisor Strategy & Finance, compania românească de contabilitate şi strategie financiară, condusă de Ioana Arsenie, strateg financiar, prezintă rezultatele studiului „Raportarea Financiară la Antreprenori”, ediţia a-IV-a, 2023.

Studiul a fost realizat în perioada august – octombrie, pe un eșantion de 250 de respondenți, companii antreprenoriale din România, care au înregistrat în 2022 o cifră de afaceri între 100 000 de euro și 10 milioane de euro din zonele Bucureşti-Ilfov şi regiunea Transilvania din sectoare ca auto, comerţ online, medical, producţie, retail, software şi transport.

Raportarea Financiară la Antreprenori” a devenit deja un etalon în industria profesionştilor de finanţe, care astăzi mai mult ca oricând au rolul de a ajuta antreprenorii şi directorii financiari să îşi realizeze planurile de viitor în ceea ce priveşte consolidarea următoarei etape a companiei. Observăm cum funcţia financiar-contabilă se transformă, de la sarcinile tradiţionale a susţinerii corectitudinii evidenţei contabile, a taxelor, declaraţiilor fiscale şi chiar raportarea financiară pentru management, la evoluţia departamentului contabil prin cooptarea unui partener calificat în strategie de finanţe, prin aducerea de plus valoare în materie de optimizări ale departamentelor financiare şi facilitarea performanţei la nivelul global al organizaţiei”, explică Ioana Arsenie, Fondator TRUSTED Advisor Strategy & Finance și strateg financiar.

Reprezentanţii TRUSTED Advisor Strategy & Finance şi-au propus să afle ce vor antreprenorii de la oamenii de finanţe şi să cunoască principalele concluzii în materie de finanţe, după care antreprenorii români îşi conduc afacerile.

Anul de business porneşte cu un buget iniţial pentru 66,7% dintre antreprenorii care îl validează, buget care suferă diverse ajustări în timpul anului la care se adaugă tehnici de strategie financiară şi peste 50% dintre antreprenorii chestionaţi au declarat că implementează bugetarea dinamică şi au pregătite scenarii multiple. Observăm o îmbunatățire majoră aici față de ultimii ani, de la doar 11.44% din respondenții Studiului- ediția 2021, fără doar și poate susținută de dinamica economică de la pandemie încoace.

Pentru mai mult de jumătate din companii, (58,3%) dintre antreprenorii români şi directorii generali, alături de directorii financiari corelează strategia de preţ cu bugetarea, fiind o tehnică de lucru destinată stabilirii valorii de piaţă a unor categorii de produse şi servicii în raport cu costurile de producţie. Doar 32% dintre antreprenori declară că au un profesionist cu competenţe de finanţe în boardul companiei.

Ce impact are modificarea codului fiscal şi implementarea de noi taxe asupra antreprenorilor români şi ce soluţii au găsit aceştia?

În ceea ce priveşte peisajul economic parcurs, circa 66.7% dintre antreprenori declară că sunt mai atenţi la zona de cash-flow şi întârzieri în recuperarea creanţelor de la clienţi, 50% susţin că lucrează mai prudent şi că gestionează atent cheltuielile. Când ne referim la bugetul iniţial, acesta a avut cel mai mult de suferit, astfel, pentru un procent de 25% dintre antreprenori, ei au tăiat din categoriile de cheltuieli care nu afectează imediat continuarea afacerii. Totuşi, pe fondul schimbărilor fiscale survenite anul acesta, există şi antreprenori care au decis că traversează un moment prielnic datorat etapelor de maturizare prin care compania a trecut şi astfel, circa 41% văd un context pozitiv pentru afacerile fondate şi plănuiesc noi investiţii sau deja au investit în dezvoltarea capacităţilor de producţie şi livrare.

Cum creştem companii româneşti ca si plan de business

Prioritatea pentru Romania trebuie să fie creșterea numărului de companii peste 1 milion de euro. Astfel vom crește valoarea adăugată generată la nivel local și capacitatea de extindere regional, spune Ioana Arsenie.

Pentru următoarea perioadă, în termeni de un orizont de 3 ani, antreprenorii caută să îşi extindă afacerea la nivel regional şi naţional, iar 2 din 5 antreprenori intervievaţi iau în calcul trecerea graniţelor şi văd procesul de internaţionalizare, ca un pas firesc în creştere, 8% îşi doresc dezvoltare printr-o fuziune cu o altă companie, alţi 8% dintre antreprenorii români sunt deschişi către încheierea de parteneriate, un alt procent de 8% caută investitori pe care să îi aducă în companie, iar listarea la bursă este un alt deziderat de luat în calcul pentru 8% dintre antreprenori.

Principala concluzie a analizei este corelată în jurul creşterii profitabilităţii nete, o dorinţă pentru circa 30% dintre antreprenori, ca şi prioritate financiară pentru anul 2024, dar şi optimizarea cash-flow 25%, obţinerea de finanţări pentru investiţii (20%), diversificarea surselor de venit 18%.

 

Despre Ioana Arsenie, strateg financiar – fondator Trusted Advisor Strategy & Finance

Ioana Arsenie este strateg de business cu expertiza in domeniul consultantei financiare, fiscale si de management.

Din 2015, Ioana a decis să pună la dispoziția IMM-urilor expertiza la nivel de top, prin servicii integrate de strategie financiara si contabilitate, in cadrul firmei proprii, Trusted Advisor Strategy & Finance.

Ioana este preocupata de inovatie si a creat deja doua produse digitale, care faciliteaza performanta la nivelul companiilor romanesti.

Trusted App este aplicatia proprie care digitalizeaza raportarea financiara si bugetarea IMM.

Ioana Arsenie are roluri de membru în board sau CFO extern și este autor a numeroase studii, analize și opinii dedicate în principal IMM-urilor.

Ioana este fondatoarea Programului De la Contabil la CFO, dedicat profesionistilor din domeniul financiar-contabil, dar si antreprenorilor.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați https://trustedadvisor.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *